Din punct de vedere astral, această săptămână este dominată de întâlnirea dintre Marte și Uranus la ultimul grad din semnul Berbecului. Aspectul perfect va avea loc miercuri, 13 Februarie 2019, dimineața la ora 8:20 am dar influența lui va fi resimțită mai puternic începând cu luni seara.
Acest aspect este unul care crește simțitor riscul unor evenimente neprevăzute, fie ele pozitive sau mai puțin bune. Marte-Uranus stimulează reacțiile spontane și ne forțează să ieșim din zona noastră de confort, din propria rutină. Acest lucru, folosit pozitiv, ne poate ajuta să facem lucruri noi sau să găsim noi moduri prin care putem realiza anumite lucruri din viața noastră. Dar, în același timp, ne împinge către reacții bruște și amplifică nevoia de a schimba regulile și de a nu mai ține cont de ceea ce însemnă măsură de siguranță și protecție.
Notă: în cadrul analizei voi discuta despre planeta care te reprezintă pe tine anul acesta. Ea poate fi aflată foarte ușor folosind tabelul din articolul următor – click aici
Cei care sunt reprezentați de Marte în acest an vor resimți mult mai puternic acest aspect. Pentru ei, această săptămână, poate marca începutul unor noi proiecte, a unor noi activități. Brusc, ei pot căpăta acel curaj de a face ceva nou, ceva diferit. Ei pot folosi pozitiv acest aspect pentru a face o schimbare în viața lor, pentru a demara un proiect nou sau a schimba o rutină, un stil de a face lucrurile. În același timp, nevoia de independență și libertate va fi la cote maxime. Acest lucru poate duce la reacții exagerate în relațiile cu cei din jur. Aceștia pot deveni mult mai sensibili la orice sfat sau sugestie venită din exterior pentru că o pot interpreta ca pe o condiționare. Crește și riscul accidentelor datorate reacțiilor bruște, necontrolate, imprudenței.
O altă categorie de persoane influențate de acest aspect sunt cei născuți la granița zodiilor Berbec/Taur, Balanță/Scorpion, Rac/Leu și Capricon/Vărsător – ultimele 2 zile și primele 2 zile (exemplu – ultimele 2 zile din Berbec și primele 2 zile din Taur). Cei ce-și pot citi harta natală să caute planete aflate la gradele 28-29 din semnele cardinale și gradul 1 din semnele fixe. Aceste persoane vor resimți acest aspect ca pe o stare de neliniște sau de agitație. Gradul lor de toleranță față de ceilalți scade și pot avea tot felul de reacții neprevăzute. Crește și riscul accidentărilor precum și a tendințelor agresive.
Marte și Uranus întâlnindu-se în ultimul grad din Berbec vor face opoziție la asteroidul Pallas, aflat la ultimul grad în Balanță. Acest lucru indică un risc mai mare de a lua decizii eronate, în grabă. Sfatul meu este ca în aceste zile să vă abțineți de la forța o decizie, a lua o hotârare. Orice decizie de natură strategică pe care o luați riscă să fie greșită iar lucrurile să evolueze cu totul diferit de cum v-ați propus.
Luni, 11 Februarie 2019, Venus va trece peste steaua fixă Facies din constelația Săgetătorului. Este o zi în care putem primi informații importante și putem avea tot felul de revelații despre diferite aspecte de natură relațională sau financiară din viața noastră. Facies are și o natură distructivă și predispune la accidente și boală. Prin urmare cei care în acest an sunt reprezentați de planeta Venus sunt sfătuiți să fie atenți în această zi și să evite excesele sau acele situații și activități riscante.
Tot luni, asteroidul Juno schimbă semnul și trece din Taur în Gemeni. Este o schimbare minoră în contextul general dar care îi influențează mai puternic pe cei născuți în zodia Gemeni sau Săgetător. Juno va rămâne în semnul Gemenilor până la 21 Aprilie 2019 când va intra în semnul Racului.
Juno în Gemeni aduce o schimbare în modul în care negociem orice aspect de natură relațională, indiferent de natura relației. Poate fi vorba de negocierea unor lucruri banale sau mai importante (un aspect tehnic la serviciu, o zi liberă, unde mergeți în concendiu, ce film să vedeți etc). Juno în Gemeni aduce mai multă flexibilitate în negocieri și conferă o putere mai mare de a manipula cu ajutorul cuvintelor dar și de a induce în eroare. Acest lucru vă poate face chiar și pe voi să fiți cei care instinctiv veți căuta să acționați mai duplicitar sau să fiți ”victima” unor astfel de practici. Juno în Gemeni dă mai multă putere celor care au tendința nativă de a acționa duplicitar. De asemenea, manipularea informațiilor va fi mult mai intensă iar toate bârfele și zvonurile vor fi mult mai puternice. Partea pozitivă este că Juno în semnul Gemenilor ajută la socializare și formarea de noi relații de prietenie și amiciție. Aceste tendințe vor fi valabile până în 21 Aprilie 2019.
Marți, 12 Februarie 2019, aspectul dintre Marte și Uranus – despre care am scris mai sus – devine foarte activ. În plus, există câteva alte influențe minore dar care pot fi folosite destul de ușor în mod practic.
O primă influență derivă din faptul că Pluto se va afla la punctul median dintre Soare și Jupiter. Acest lucru ne ajută pentru că ne conferă un plus de putere în a rezolva aspecte de natură juridică, legală sau a gestiona mai eficient relațiile cu străinii și străinătatea. Dacă vă canalizați pe aceste teme e posibil ca în această zi să aveți succes.
O a doua influență vine de la Soare care se va afla la punctul median dintre Marte și Jupiter. Cei care sunt reprezentați de Soare în acest an vor beneficia mai mult de această configurație. Ea conferă mai multă autoritate, curaj și prestanță. Putem folosi acest aspect pentru a face anumite lucruri în care trebuie să convingem pe alții de ideile noastre. Dacă ai tot amânat o discuție cu cineva doar pentru că nu erai sigur că pot fi stâpân pe tine acum ar fi momentul să acționezi.
Miercuri, 13 Februarie 2019, vedeta va fi planeta Mercur care va face un aspect pozitiv cu Vesta și tensionat cu Ceres. Acest aspect face ca planul mental și tot ce ține de comunicare să fie mult mai agitat și dificil. Apare un sentiment de îngrijorare și preocupare care se va manifesta indiferent de ceea ce se întâmplă în exterior. Prin urmare este important să fim atenți la tot ce vorbim și să nu lăsăm aceste preocupări șă-și facă cuib în mintea noastră pentru că ne vor determina să vedem lucrurile negativ. Vesta face ca mintea să se centreze mai ușor pe aspecte de natură interioară, pe viața intimă și mai puțin pe aspecte exterioare. Este o zi în care ar fi indicat să vorbim mai puțin și să fim mai atenți la interiorul nostru.
Prin urmare, cei care sunt reprezentați de Mercur vor resimți mult mai intens această influență. Ei se pot confrunta cu situații care să le genereze o stare de agitație și stres mental. Orice problemă pe care ați avea-o acum va părea mult mai dificilă. Percepția voastră este distorsionată și brusc puteți avea impresia că nimic nu merge.
Info: abonează-te la newsletter-ul Ascella pentru a fi la curent cu ceea ce se publică pe site – click aici
Joi, 14 Februarie 2019, Marte intră în semnul Taurului și rupe aspectul cu Uranus. Lucrurile încep să se mai calmeze. Până la 31 Martie 2019, Marte va fi în semnul Taurului și ne conferă un plus pe partea de pragmatism și ancorarea în realitatea materială. Ne va fi mai ușor să acționăm în planurile concrete ale vieții. Perioadă optimă pentru a ne concentra energia pentru a ne îmbunătăți situația financiară, pentru a construi lucruri de natură materială.
Pentru cei care în acest an sunt reprezentați de Marte, această trecere la Taur va aduce o stare de calm și va încheia perioada ”duracell” al Berbecului începută la 1 Ianuarie. Modul vostru de acțiune, perspectiva asupra lumii înconjurătoare se schimbă. Acum aveți ocazia de a vă concentra pe îmbunătățirea situației dvs financiare și dezvoltarea unor talente sau pasiuni.
Tot joi 14 Februarie, până la ora 16:00 este bine să fim mai atenți pentru că Luna se află în aspect tensionat cu Neptun. Acest lucru aduce o stare de confuzie, ceață și dificultate în a vedea și interpreta lucrurile clar. Orice începeți în prima parte a zilei de joi poate duce la o dezamăgire sau poate face ca lucrurile să se complice.
Vineri, 15 Februarie 2019, se vor manifesta anumite influențe minore dar care pot fi folosite în mod conștient.
Mercur se va afla la punctul median dintre Marte și Saturn. Acest lucru se traduce prin o creștere a puterii mentale, a capacității de analiză și a rezistenței la stres. Prin urmare, ziua de vineri este una favorabilă pentru a face acele lucruri care necesită atenție și capacitate de concentrare sporită. De asemenea conferă curaj în exprimare și putere în a ne menține punctul de vedere în fața celorlalți.
Venus, atât vineri cât și sâmbătă, va trece peste steaua fixă Hopi și poate genera situații mai dificile din punct de vedere afectiv și financiar. Hopi poate genera situații în care să ne simțim prinși într-o capcană sau într-o poziție minoritară. Cei care în acest an sunt reprezentați de Venus pot trăi aceste influențe la un nivel mult mai puternic.
Sâmbătă, 16 Februarie 2019, vom fi influențați de aspectul favorabil dintre Venus și Neptun. Acest lucru face din această zi una favorabilă pentru a ne concentra pe manifestarea talentelor noastre sau practicarea unui hobby, a unei activități care ne generează plăcere. Imaginația este puternic stimulată și acest lucru ajută la potențarea creativității noastre.
Duminică, 17 Februarie 2019, Venus și Saturn se vor întâlni în semnul Capricornului. Este un moment în care este indicat să ne concentrăm pe lucrurile care ne interesează și ne fac fericiți cu adevărat. Este o zi în care putem face o evaluare a relației noastre cu propria fericire. Faci suficient pentru a fi fericit(ă)? Ce anume nu faci pentru tine și ce anume faci împotriva ta? Soarele în aspect bun cu Uranus ne conferă posibilitatea de a identifica mai ușor anumite oportunități și noi lucruri pe care să le facem.
Cei care sunt reprezentați de Venus în acest an vor resimți mult mai intens această zi de duminică. Lor le recomand mai multă liniște și să evite activitățile care presupun agitație, mișcare, discuții etc. Mai multă introspecție și solitudine vă va prinde bine.
Cam atât pentru această săptămână. Cele prezentate mai sus sunt direcții principale și ele pot fi influențate de harta noastră natală. Dacă doriți mai multe detalii legate de anul 2019 puteți apela la serviciile de consiliere astrologică oferite de Ascella.
Toate bune,
Dan
PS. Interesat(ă) să înveți astrologie sau tarot? Cursurile online Ascella îți stau la dispoziție