Lumea te vrea prost…
Oamenii lipsiți de educație, de capacitatea de a judeca cu propria minte sunt mult mai ușor de manipulat, de controlat. Ei revin la o formă primară, mai animalică în care instinctele domină iar omul își pierde uzul rațiunii.
Acum întrebarea ar fi: cine te vrea prost? Cine e lumea?
Răspunsul este simplu: alți semeni de-ai tăi. De obicei cei care vor mai multă putere, mai mult control decât le este necesar pentru a duce un trai liniștit.
Omul a căutat de când există să-și subjuge semenii. Să nu uităm că, în esență, suntem prădători de top. Progresul tehnologic din ultimii 30 de ani face ca acest control să se realizeze mult mai ușor. Ceea ce s-au chinuit comuniștii din greu acum corporațiile capitaliste o realizează mult mai ușor. Partea frumoasă este că nici măcar nu mai știi că ai pierdut controlul. Păi cum așa?
Simplu. Tehnologia pe care o avem la dispoziție ne face mai proști. Nu spun eu ci experții – vezi aici care este impactul ChatGPT-ul asupra creierului uman. Practic, tehnologia pe care o folosim ne ajută să gândim mai puțin, mai rar și ca urmare mai prost. Partea interesantă e că tu nu te prinzi de poantă, tu crezi că în continuare gândești.
Să luăm exemplu inteligențelor artificale, de tip ChatGPT. Ele au capacitatea de a-ți răspunde la multe întrebări într-un limbaj ușor de înțeles pentru tine. Primul efect: nu mai depui nici un efort în a înțelege răspunsul. El vine împachetat într-o formă în care te face să crezi că înțelegi cu adevărat. Faptul că tu înțelegi ce explic eu nu înseamnă cu tu știi ce explic eu! Dacă ceva pare logic și face sens pentru tine nu însemnă că ai habar de acel lucru.
De ce? Simplu: pentru că nu deții cu adevărat informația! Informația respectivă, livrată într-un mod accesibil, este una care nu se așază în tine. Toată lumea acum înjură că se studiază Moara cu Noroc și alte opere literare vechi. Ele au scop dezvoltarea gândirii și a memoriei. În sine, tema pe care o prezintă Moara cu Noroc este lipsită de importantă. Procesul de gândire, analiză dezvoltat de elev reprezintă câștigul. La fel și cu celelalte discipline. ”pe mine nu m-a ajutat în viață să știu să rezolv integrale”. Direct nu, dar indirect ți-a dezvoltat un mod de a gândi.
Atât timp cât tu nu deții informația în tine ești lipsit de putere! A deține informația înseamnă a o memora, a o reține, a o face a ta. Dacă tu o deții atunci chiar dacă pică internetul poți funcționa. E ca și cum ai găti doar pe baza rețetelor de pe internet fără a depune efortul de a le memora. Dacă nu ai internet nu gătești.
Tehnologia așa cum e folosită acum ne face mai proști. Ne fură fix ce avem mai prețios: capacitatea de a gândi, de a fi creativ. Totodată, ChatGPT-ul a valid furtul intelectual. Acum e ok să furi informații și să le refolosești generând impresia că ai creat ceva.
Fiecare își trăiește viața cum dorește. Dar tendința generală este că ne prostim de la an la an. Avem acces la mult mai multe informații dar degeaba. De fapt nu sunt informații ci zgomot informațional. Ne va fi din ce în ce mai greu să discernem ce e real, autentic și valoros ca informație.
Și cum tendința este dată de majoritate, standardele educaționale vor scade. Să facem materiile mai accesibile , mai ușoare… Cred că cea mai mare crimă la adresa umanității a fost conceptul de ”client friendly”. Să fie totul mai ușor astfel ca omul să depună minimul de efort pentru a face ceva. Din acest motiv acum, e foarte ușor să ți se fure banii din cont. Pentru că totul e ușor, facil ca omul să nu mai depună nici un efort.
Nu zic să noile tehnologii nu sunt utile. Ele sunt, doar că noi nu le folosim așa cum trebuie. Noi le lăsăm să gândească în locul nostru. Ceea ce e periculos pentru că nici măcar nu-ți vei da seama că doar simulezi gândirea.
În plus, atunci când nu deții informația în tine vei depinde total de un elemente extern, de o sursă care să-ți zică cum e. Asta înseamnă că vei deveni extrem de ușor de manipulat. Nici măcar nu-ți vei da seama cum ”adevărul” se transformă în răspunsurile date de tehnologie.
Am avut această introducere datorată analizei scrise pentru Luna Nouă în Rac – vezi mai jos. Ideea este că nu putem schimba lumea în care trăim, nu putem opri progresul tehnologic. Dar putem opri declinul nostru cognitiv…
O săptămână excelentă,
Dan
Cuprins
Recomandările săptămânii
- Interesante: Conexiune interesantă între câmpul magnetic a Terrei și nivelul de oxigen ”Earth’s magnetic field and oxygen levels have increased more or less in parallel over the past 540 million years, suggesting the two factors are linked in some way, researchers say.”
- Muzică: Peter Gundry – 1 Hour of Magic Fantasy Music
- Carte: James Nestor – Respirația. O nouă știință a unei arte pierdute. „Cu această nouă carte antrenantă și venită într-un moment straniu de potrivit, James Nestor explică știința din spatele respirației corecte și cum ne putem transforma plămânii și viața. Cartea este vioaie și detaliată și este o lectură permanent captivantă, în care autorul combină detalii personale, istorice și științifice.” – The Boston Globe
- Articol de pe blog : Cum să ne depășim fricile? Fiecare om, pe parcursul vieții, se confruntă cu diferite frici și temeri. Unele frici sunt ”native” și le avem încă din momentul în care apărem pe lume. Ele transcend acest plan al existenței și nu sunt în relație cu mediul în care am trăit sau cu educația primită. Alte frici sunt ”temporare” și apar la un moment dat ca urmare a unor experiențe traumatice. Dar indiferent de natura lor există tot timpul metode prin care le putem depăși și elibera de sub influența lor.
- Din arhiva astrologică: Atelier #65 – Casa 9, modul în care înțelegem lumea
Norocul în harta natală ? Fiecare dintre noi are o definiție personală a norocului, a șansei. Nu este vorba despre norocul la loto ci despre capacitatea de a fructifica șansele pe care viața ți le oferă. Intră în contul tău AstroSfaturi , Harta Natală și vei găsi Partea Norocului calculată – poziție în semn și casă. Cu această informație poți urmări interpretarea în cadrul video-ului de mai jos. Link AstroSfaturi
Promoția săptămânii: Curs previzională – asteroizii Ceres, Vesta, Pallas și Juno
Săptămâna aceasta oferim o reducere de 200 lei la cursul de Astrologie previzională – asteroizii Ceres, Juno, Vesta și Pallas. Acest curs are durata de 8 ore – 4 lecții a câte 2 ore. În cadrul acestui curs de 8 ore ne vom concentra pe cele 4 grații, cei mai importanți asteroizi: Ceres, Vesta, Pallas Athena și Juno. Pe parcursul celor 4 lecții vom aborda modul în care putem analiza previzional fiecare asteroid în parte. Vom aborda tranzitele, progresiile secundare, profecții, revoluțiile. În plus veți învăța metode noi în analiza previzională. Detalii aici
Configurația săptămânii: Lună Nouă semnul Racului
La data de 25 Iunie vom avea parte de un nou moment de Lună Nouă, la 4:07 Rac. Momentele de Lună Nouă marchează începutul unui nou ciclu lunar de aproximativ 28 de zile, având un moment maxim la Lună Plină – 10 Iulie în cazul de față.
Am atașat harta pentru cei pasionați de astrologie. Poți accesa și AstroSfaturi pentru a citi influențele particulare ale acestui moment de Lună Nouă în viața ta.

Lunațiile sunt cicluri normale, regulate și care în sine nu prezintă ceva ieșit din comun. Dar fiecare moment , fie Lună Nouă, fie Lună Plină are o serie de caracteristici particulare și care apar mai rar.
În cazul nostru, avem parte de prima Lună Plină de la momentul intrării lui Jupiter în Rac. Putem privi ca un botez și activare a lui Jupiter în Rac. Ultima configurație similară a avut loc acum 12 ani, la data de 8 Iul 2013. În acest mod, putem spune că această lunație face parte dintr-o ciclicitate de Luni Noi care se repetă la fiecare 12 ani.
Dacă ne uităm la perioada Iulie 2013 vom observa două mari evenimente care au avut loc: Lovitura de stat dată de armată în Egipt și publicarea documentelor de spionaj al SUA de către Edward Snowden. Acum, în 2025, avem parte de escaladarea conflictului Iran-Israel în care SUA joacă un rol important. Lui Donald Trump, în această perioadă Mercur progresează peste Marte natal – în traducere tendințe mai agresive, mai războinice, nerăbdare, forțare etc. Fix ce are lumea nevoie acum…
Dar să revenim la planul personal și să vedem cum putem aduce această energie a Lunii Noi în viața noastră. Eu sunt de părere că trăim într-un ocean de cicluri astrale la care ne putem conecta conștient pentru a o dirija mai bine în viața noastră. Desigur că există limite în a folosi aceste energii planetare. Dar există mult astfel de predispoziții generale pe care le putem folosi concret.
De obicei, o Lună Nouă în Rac este utilă pentru a ne întări planul interior, structura emoțională, de a lucra pentru a căpăta o mai mare încredere în propriile forțe. Dacă dorești să afli mai multe despre arhetipul Racului te invit să urmărești o discuție avută pe acest subiect cu Ion Hristescu – link aici.
Fiind implicat și Jupiter acolo am putea adăuga faptul că e un moment oportun pentru a ne depăși anumite limite, limitări sau frici legate de capacitatea de a ne proteja pe noi înșine. Jupiter are ca scop depășirea barierelor, expansiune și definirea de noi direcții.
În traducere aș spune că a venit timpul să ne redefinim ideea de securitate personală, de confort interior și echilibru emoțional. Oportunitatea acestui moment constă în a folosi această configurație astrală pentru a iniția acest proces de redefinire. E ca și cum trece pe strada ta o mașină care vinde înghețată și tu ai de ales dacă vrei să cumperi sau nu. Ea tot trece, vine și pleacă fără a te obliga să faci ceva.
Orice proces de conectare la aceste influențe trebuie să înceapă nu de la găsirea unor răspunsuri ci de la identificarea întrebărilor corecte. Probabil că în mintea voastră deja au apărut întrebări de genul ”Bine Dane. Și concret ce trebuie să fac?”. Răspunsul ar fi să cauți întrebările corecte pe care trebuie să ți le adresezi.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă să te întrebi pe tine ce înseamnă echilibrul emoțional, ce înseamnă să te simți în siguranță, ce înseamnă să simți că te poți proteja. Secretul este să vezi cum au evoluat în timp aceste teme. Ce a însemnat pentru tine echilibru emoțional acum 10, 5, 4, 3, 2 ani? Cum a evoluat definiția securității personale de-a lungul timpului?
Trebuie să ieșim din zona definirii superficiale în care rămânem deseori blocați și să intrăm în zona concretului. Ceea ce pentru mine înseamnă echilibru emoțional ție s-ar putea să nu-ți zică nimic. Și invers. Nu există răspunsuri predefinite corecte la care trebuie să ajungi. Răspunsul corect este cel care îți aduce o mai mare înțelegere și claritate.
Pasul 2 constă în a evalua aceste nevoie personale ale Racului raportându-le la contextul exterior. Ținând cont de cum se prezintă lumea acum ce ar trebui să fac să mă simt în siguranță? Lumea se schimbă rapid și trebuie să învățăm să ne adaptăm din mers. O sugestie ar fi: în ce măsură accesul la tehnologiile existente te face să te simți mai sigur(ă)? De la simpla prezență pe rețelele sociale până la contul bancar online. Ce ai nevoie să te simți mai în siguranță? Ce ai putea face pentru a crește nivelul de siguranță atunci când folosești aceste tehnologii? Aici aș puncta inconjuncția de al Pluto din Vărsător care spune că e nevoie de o abordare mai serioasă a identității și securității tale online.
Marte în Fecioară este în sextil cu Luna Nouă și joacă rolul prietenului care te ajută la nevoie. Acest prieten apare dacă tu acționezi pentru a face ceva concret legat de ce ai analizat până cum. Poate ai nevoie să te documentezi mai mult, să înveți lucruri de bază legată de securitatea online, de modul în care se manifestă manipularea informațională etc. Învață și pune în practică.
Nu există soluții la pachet, soluții minune. Fiecare trebuie să-și facă temele și să-și identifice propriile nevoi de securitate internă. Poți apela la alții pentru un sfat, o sugestie, o soluție concretă. Dar definirea clară a ce înseamnă securitate personală ține de tine.
Acum, în această săptămână, poți iniția acest proces de redefinire a securității personale. Întâi pune întrebările corecte și astfel vor veni și răspunsurile utile. Pe urmă, definește un plan de acțiune concret. Nu trebuie să definești totul acum. Important e să demarezi procesul. În acest mod, te conectezi la ceea ce configurațiile astrale transmit și începe un proces de transformare.
Nu putem schimba lumea în care trăim. Dar putem face ce ține de noi astfel încât să avem mai mare grijă de propria persoană, de propria familie. Fiecare își are propriile așteptări, frici, probleme și ca urmare fiecare își are propriile soluții și răspunsuri.
Ce găsești la Ascella Spica:
- Cursuri și ateliere astrologie și tarot – de la începători la avansați veți găsi numeroase teme de studiu și aprofundare.
- Consiliere astrologică cu Ana : vrei să afli mai multe despre tine sau te interesează ce anume îți rezervă astrele în perioada următoare? Rezervă o sesiune online.
- AstroSfaturi, astrologul tău online – o aplicație online care îți oferă informații astrologice legate de influențele astrale așa cum se reflectă ele în harta ta natală: tranzitele celor mai importante planete, indicatori (sănătate, financiar, tensiune etc.), momentele de lună nouă/plină etc. Îți poți face un cont gratuit. Noi îți recomandam versiunea Premium. Detalii aici
- Avem și pagina de Facebook, unde puteți citi ultimele articole publicate pe site-urile Ascella.ro sau Danc.ro