Eclipsele de Lună sau de Soare vin și trec, rând pe rând. Ele sunt, prin conexiunea cu axa nodurilor lunare evenimente menite să regleze anumite lucruri, anumite energii. Pamântul și lumea le e martoră și cine are ceva de învățat o va face, de bună voie, mai lin, sau într-o manieră mai dramatică dacă opune rezistență sau se va face că plouă.
Eclipsa de vineri, 27 iulie este o eclipsă de Lună și are loc pe axa Leu – Vărsator la gradul zodiacal 4. Ca orice Lună Plină, acum este momentul când planul emoțional se manifestă cu toată forța lui, în detrimentul părții noastre vigilente, conștiente. Se poate spune că este mai puternică decât altele deoarece are cea mai mare durată de timp din ultimul secol și astfel lasă loc de mai multe manifestări în plan concret. Conform cicilului lunar este momentul de apogeu al unor lucruri și pregătirea pentru desprinderea de ele sau ajustarea acolo unde este cazul.
Indiferent de coordonatele geografice, deci excluzând influența Ascendentului momentului, această eclipsă implică puternic cele doua semne Leu și Vărsător, semne fixe, semnele axei autenticității și ego-ului.
Luna, elementul cheie al momentului și semnificatoarea planului emoțional, al nevoilor și instinctelor primare este împreună cu Marte, acțiunea și modul de manifestare al voinței personale, în semnul rebel al Vărsătorului. Și cele două, conectate la Nodul Sud Lunar. Toate manifestările unor opresiuni și îngrădiri auto-impuse sau circumstanțiale, trecute sau prezente, pot ieși acum cu forță la suprafață și răbufni cu o energie eliberatoare nemaiîntâlnită și neînfricată.
În astrologie, Nodul Sud este rău famat. Reprezintă tipare comportamentale, dezechilibre ale manifestării în exces sau în deficit a energiei semnului respectiv. Și culmea, suntem atât de obișnuiți cu ele incât le rulăm automat, inconștient, ca pe un program de fundal. Contrar tuturor recomandărilor de a lăsa în urmă acele energii, blamate, nefolositoare, perimate, și de a ne îndrepta curajoși către polul opus al Nodului Nord, recomandabil ar fi să învățăm să folosim echilibrat energia acelui semn. Știm atât de bine partitura, suntem experți pe acel domeniu și cheia saltului evolutiv este să o folosim echilibrat, la capacitatea sa maximă și mai ales pentru binele nostru. E ca și cum ți s-ar cere să renunți la o vioară Stradivarius și să te apuci de contrabas doar pentru că nu esti dispus să o acordezi…
În traducere, cu Luna și cu Marte împreună la Nodul Sud din Vărsător plecăm de la urmatoarea situație: nonconformismul, nevoia de libertate, de a fi diferiți și de face lucrurile altfel sunt parte din noi. De asemenea implicarea în cauze sociale. Le manifestăm natural, automat, în special când suntem motivați de argumente din sfera emoțională. Nici nu contează ce crede sau ce zice lumea. Oricum acel lucru atât de diferit te va scoate mai devreme sau mai târziu în evidență.
La toata această energie se opune Soarele din Leu. Ego-ul, mândria de a ieși în față impecabil, în mare măsură conform cu ceea ce aprobă masele sau cu cerințele unei anumite poziții sociale. Acolo, alături de Soare este în plus și asteroidul Pallas care vorbește la rândul său despre deciziile înțelepte, cerute de inimă.
Atât Luna cât și Soarele sunt în cuadratură cu Uranus, tocmai intrat în semnul Taurului. Tensiune mare, accent pus pe rezistența la schimbare, greutatea apăsătoare a imaginii, a funcției, a autenticității și a efortului care se cere pentru a găsi noi resurse de manifestare a personalității.
În plus, Saturn, dispozitorul planetei Marte, al Lunii și a Nodului Sud este retrograd în Capricorn în inconjuncție cu Luna dar și cu Soarele. Scopul, structura, ierarhia, autoritatea, limitele, inclusiv cele fizice nu au nimic în comun nici cu nevoia de libertate, original și nonconformism, nici cu dorințele inimii, strălucirea sau cu nevoia de manifestare a autenticitătii personale. Și mai ales, Saturn fiind retrograd, acestea se cer reevaluate…
Inclusiv Mercur, tocmai a intrat în faza de retrogradare, ceea ce întărește mesajul că acum nu este momentul unor decizii radicale și definitive. Doar startul conștientizării unui context evolutiv care trebuie analizat, revizuit, reorganizat.
Mesajul intergrat al momentului ține de puterea de a ne reinventa. De a putea găsi forța și resursele necesare pentru a fi cu adevarat unici și în același timp autentici. Și mai ales de a sta drept în fața celorlalți, așa cum putem noi mai bine. Fără a fi nevoie de a intra în rolul nonconformistului, al rebelului, al eroului salvator și justițiar, al reformatorului din temelii.
Semnele fixe sunt primele vizate de acest moment astral, presiunea dublându-se și prin prisma faptului că acestea sunt campioane la încăpățânare și rezistență la schimbare. Mesajul este personalizat de casele astrologice, adică de sectoarele de viață influențate de această eclipsă în harta fiecăruia dintre noi.
Suntem fiecare unde suntem pentru că am făcut anumite alegeri. Dacă nu am putut străluci, dacă am pierdut anumite libertăți, dacă am făcut compromisuri sau am dat vina pe alții sau pe structuri și societate, acest lucru nu prea mai poate ține, nu mai poate fi de ajuns pentru sufletul nostru.
Deci, cei ce se simt sau se vor vedea puși în contextul descris mai sus au acum ocazia de a se repoziționa, de a-și pune întrebări despre ceea ce i-a adus aici și ce e acum de făcut.
Toate bune,