Ușor, ușor am ajuns la al 6-lea capitol al seriei dedicate Ascedentului. Primele 5 articole din această serie le puteți citi aici – Partea I , Partea II, Partea a-III-a ,Partea a IV-a, Partea a V-a. Întreaga serie poate fi citită aici – Puterea Ascendentului
În articolele anterioare am discutat pe larg despre Ascendent ca cel care descrie perspecția noastră asupra lumii înconjurătoare și am făcut o analiză detaliată a acestuia în relație cu semnul Solar prin prisma celor 4 elemente, Foc – Aer – Apă – Pământ.
În acest capitol vom explora alte două calități ale Ascendentului și vom vedea cum el răspunde la două întrebări importante: ”Cum începem ceva nou?” și ”Cum reacționăm atunci când suntem într-o situație, într-un context nou?”. Ascendentul, descriind percepția noastră asupra mediului în care trăim și fiind interfața dintre noi și restul lumii, ne oferă informații foarte importante vis-a-vis de acele momente în care ne confruntăm cu ceva diferit în viața noastră. De fiecare dată când ne aflăm într-o situație cu totul nouă, Ascendentul va descrie modul în care ne poziționăm și reacționăm. El descrie reacția noastră atunci când cunoaștem pe cineva, când ne aflăm într-un loc necunoscut sau într-o ipostază pe care nu am mai experimentat-o.
Iar pentru a înțelege modul în care Ascendentul decrie toate aceste lucruri este de a ține cont de ”Sfânta Treime” sau Principiul Triplicității. Conform acestui principiu orice lucru în acest plan, în această lume există și se manifestă în 3 moduri. Putem să le denumim moduri vibratorii. Iar în astrologie ele poartă denumirea de Cardinal, Fix și Mutabil.
Principiul Triplicității ne spune următoarele lucruri:
– orice manifestare în acest plan are un punct de start, o perioadă de trăire și un punct de final. Cu alte cuvinte totul aici se naște, trăiește și moare. Fiecare din aceste momente este diferit ca durată. Sunt insecte care trăiesc 24 de ore și sunt animale care pot depăși 100 de ani. Nu mai vorbim de Soarele nostru care are o durată de viață de câteva miliarde de ani.
– orice lucru există în acest plan având 3 puncte de referință. Povestitorul povestește o poveste. Avem aici 3 elemente: povestitorul, povestea și procesul povestirii. Nici un element nu poate exista separat de celălalt. Povestitorul fără poveste sau procesul povestirii nu există. La fel, povestea dacă nu e povestită de un povestitor ea nu există. Iar povestea și povestitorul fără procesul povestirii nu există. Hai că v-am zăpăcit.. Ideea este că orice acțiune a noastră, orice de pe această lume are nevoie de 3 puncte de referință pentru a fi descris. De exemplu, sistemul GPS folosește o rețea de 27 de sateliți. Dar pentru a identifica corect poziția în spațiu el are nevoie de 3 din aceștia: ”De fapt, semnalul de la doar trei sateliţi este suficient pentru acest proces trilateral; calcularea poziţiei unui punct de pe Pământ se face pe baza distanţei punctului respectiv faţă de cei trei sateliţi. ” Cum functionează GPS-ul
Aplicând acest principiu celor 12 semne zodiacale avem următoarele categorii:
– Semne Cardinale (corespund începutului de anotimp): Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
– Semne Fixe (corespund perioadei din plin anotimp): Taur, Leu, Scorpion și Vărsător
– Semne Mutabile (corespund perioade de schimbare a anotimp): Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Ascendentul se află în unul din cele 12 semne zodiacale și prin urmare în una din cele 3 categorii. Avem astfel: Ascendent Cardinal, Ascendent Fix și Ascendent Mutabil.
Ascendentul Cardinal: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn
”Cum începem ceva nou?”
A începe ceva nou reprezintă activitatea favorită și tot timpul există o bucurie în a experimenta și iniția proiecte. Ai tot timpul curaj în a începe lucruri noi. Prin urmare există în tine acele calități care te face un deschizător de drumuri. Este adevărat că există abordări diferite în a începe treaba. Ascendentul în Berbec pornește lucrurile total diferit de Ascendentul în Rac. Primul se aruncă cu capul înainte în timp ce al doilea securizează fiecare pas. Dar ambele semne, fiind Cardinale, au curajul de a începe lucruri noi, de a iniția noi activități.
”Cum reacționăm atunci când suntem într-o situație, într-un context nou?”.
Reacția Ascendentului Cardinal este de a prelua controlul asupra acelei situații și de a-și impune propriile reguli. Atunci când apare o situație nouă ei au curaj în acționa direct și a aborda problema fără prea multe ocolișuri. Bineînțeles, fiecare în stilul propriu. Marele avantaj al Ascendentului Cardinal este dat de capacitatea de a fructifica rapid oportunitățile care îi apar. Ei intră în joc ușor și nu caută să fugă din aceea situație nouă.
Acest stil de a funcționa al Ascendentul Cardinal vine din educația primită. Părinții tot timpul au încercat să-i facă pe copii independenți și să acționeze responsabil. Copii cu acest ascendent învață rapid că dacă nu cuplează imediat la ce vine din exterior vor pierde. E ceva de genul: ora prânzului și cine întârzie la masă nu va mai prinde nimic de mâncare. Și asta pentru că tatăl sau cei frați vor devor totul. Cu Ascendentul Cardinal, copilul învață să fie tot timpul pe fază și să nu rateze nimic din ce se întâmplă în exteriorul său.
Ascendentul Fix: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător
”Cum începem ceva nou?”
Printr-o pauză. Ascendentul Fix va începe orice activitate nouă prin a-și acorda un timp mai mare de pregătire a schimbării. Ei întâi se vor opune acelui lucru și vor căuta să-l amâne cât mai mult. Există o reticență foarte mare față de ideea de schimbare și nou. Tendința naturală este de a bloca orice schimbare și de a face ca lucrurile să dureze cât mai mult. Dar odată pornit cu greu vei putea opri un Ascendent Fix. Calitatea extraordinară este dată de voința lor în a duce până la capat ceea ce au inițiat. Dar , mai întotdeauna, primul lor răspuns când trebuie să facă ceva nou este NU. De abia după acest răspuns ei încep să ia în considerare ceea ce trebuie să facă.
”Cum reacționăm atunci când suntem într-o situație, într-un context nou?”
Tendința Ascendentului Fix este de a opune rezistență și de a-și crea un scut protector între el și ceea ce se întâmplă în jur. Ei sunt mult mai centrați pe propria persoană decât pe ce e în jurul lor. Din acest motiv ei pot rata foarte ușor anumite oportunități. Pur și simplu nu sunt pe fază. Din acest motiv au un grad de adaptare la schimbare mult mai redus și pot fi tot timpul contratimp.
Stilul de funcționare a Ascendentului Fix este ca urmare a educației primite. Copilul cu acest ascendent este constant expus la activități repetitive sau observă la părinții săi existența unei rutine și a unei nevoi de a păstra lucrurile așa cum sunt. Copilului i se repetă aceleași lucruri la infinit. E ca și cum la orice întrebare el primește același răspuns care poate fi ceva de genul ”Nu e treaba ta. Ți-ai făcut lecțiil? Ai mâncat tot?”. Lipsa de schimbare a rutinei, a programului face ca acest copil să privească lumea ca un cadru fix și greu de schimbat. Ca urmare, el va face tot ce ține de el să mențină lucrurile așa cum sunt.
Verifică-ți nivelul zilnic de energie prin intermediul Horoscopului Zilnic Personalizat!
Ascendentul Mutabil : Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești
”Cum începem ceva nou?”
Prin a schimba schimbarea. Cei cu Ascendentul Mutabil au această calitate extraordinară de a fi într-o permanentă tranziție și schimbare. La ei nimic nu e nou, nimic nu e vechi. Totul este doar un continuu proces de schimbare. Prin urmare, atunci când încep ceva nou ei încep mai multe deodată și foarte rapid schimbă și ceea ce au început. Ei întâmpină dificultăți în a rămâne focalizați și centrați pe ceea ce fac. Atenția lor este permanent atrasă de toate zgomotele din jur. E ceva de genul: mă apuc să citesc o carte și mă trezesc spălând vasele.
”Cum reacționăm atunci când suntem într-o situație, într-un context nou?”
Persoanele cu Ascendentul Mutabil se adaptează perfect la orice situație, la orice lucru nou. Ei tot timpul au o replică, au o reacție. Au în același timp capacitatea de a-și masca foarte clar intențiile și ceea ce simt iar reacția lor este doar o mască, un răspuns rapid la stimulii exteriori. Ei au capacitatea de a manipula situațiile și de a a imprima o nouă direcție. Esti sunt maeștrii tranzițiilor și schimbărilor. Dar doar atât. Ei sunt ca Românie: o permanentă tranziție. Ei nu nu pleacă de nicăieri și nu ajung nicăieri. Dar au acest talent extraordinar de a vedea cum trebuie făcut pentru a ajunge de la punctul A la punctul B. Și pot crea acele premise pentru ca lucrurile să evolueze în aceea direcție.
Stilul de funcționare a Ascendentului Mutabil derivă din influența mediului și a părinților. Cel mai adesea copilul nu-i percepe pe părinți ca fiind o unitate care acționează împreună ci ca două persoane total diferite. Părinții comunică cu copilul fiecare într-un stil diferit. Prin urmare copilul trebuie să se adapteze la nevoile ambelor. Cu mama trebuie să fie într-un fel iar cu tatăl cu totul diferit. Prin urmare ideea de „haos” este foarte puternic reprezentată în viața lor. Totul este o eternă schimbare a măștilor și rolurilor. Iar intrebarea lor este ” Eu cine sunt cu adevărat?”.
Noi trebuie să acționăm conform naturii Ascendentului. Fiecare din cele 3 categorii are anumite calități și anumite defecte. Cei cu Ascendentul Cardinal sunt cei care au capacitatea de a porni lucrurile, de a iniția proiectele, de a aduna resursele necesare etc. Cei cu Ascendentul Fix au capacitatea de a duce treaba pâna la capat, de a face acele activități de rutină necesare îndeplinirii obiectivului stabilit. Cei cu Ascendentul Mutabil sunt experți în procesul de tranziție și de a spune când ceva s-a finalizat. Ascendentul Fix , fiind aborbit de ceea ce trebuie să facă, nu știe când să se oprească. Ascendentul Mutabil știe că a venit momentul schimbării. El va preda ștafeta unui Ascendent Cardinal care va iniția unui proces, o nouă acțiune. A obliga pe cineva cu Ascendent Cardinal sau Mutabil la activități de durată , de rutină este o corvoadă. Un Ascendent Fix îl poți anihila generând foarte multe schimbări în jurul lui.
Din această perspectivă, orice echipă pentru a funcționa eficient trebuie să fie ca număr multiplu de 3 și să conțină câte o persoană pentru fiecare triplicitate (Cardinal, Fix, Mutabil). O echipă de mamagement eficientă este formată din 3,6,9… persoane care se grupează pe cele 3 categorii. Același lucru se aplică și în familie.
Vom continua seria Ascendentului cu analiza relației Ascendent- semn Solar din perspectiva Triplicității.
Pentru a fi sigur(ă) că nu ratezi nici un articol abonează-te la newsletter-ul Ascella.
Toate bune,
Dan