”Mulți sunt cei care se încăpățânează în a-și urma calea pe care au ales-o, puțini sunt cei care se încăpățânează în a-și atinge obiectivul” – Friedrich Nietzsche
În ultimele luni am lucrat foarte mult realizând profile astrologice ale copiilor. Întâmplător sau nu, mare parte din acești copii aveau un nivel de încăpățânare mult peste medie. Probabil acesta a fost și motivul pentru care părinții au apelat la mine. Ei căutau o modalitate de a depăși acel zid pe care un copil încăpățânat îl pune în jurul său.
Cum eu mă consider un ”maestru” al încăpățânării am zis că e momentul să facem puțină lumină legat de acest subiect. Scopul acestui articol este de a discuta despre încăpățânare plecând de la propriile mele observații făcute în cei 20 de ani de studiu de astrologie. Nu reprezintă o abordare psihologică sau de altă natură ci una bazată pe propria logică și perspectivă.
Încăpățânarea în sine nu este nici bună, nici rea. Ea este o caracteristică a personalității unui individ. Modul în care o utilizează, intenția pe care o are persoana respectivă generează situații pozitive sau mai dureroase. Prin urmare, o persoană nu trebuie să lupte împotriva propriei încăpățânări ci să lupte alături de ea. Ea trebuie să fie conștientă de alegerile pe care le face și să accepte că, optând pentru oricare dintre variante, încăpățânarea se va manifesta în mod automat.
Folosită pozitiv, încăpățânarea nu mai generează frustrare și conflict interior. Atunci când este utilizată în sens distructiv și neproductiv, ea generează multă suferință persoanei respective. Încăpățânarea este ca un pilot automat care preia controlul asupra ta pentru o perioadă de timp în care tu observi neputincios la ceea ce se întâmplă cu tine. Trebuie să pleci de la ideea că la un moment dat acel pilot automat va prelua controlul asupra ta și va face ca lucrurile să meargă într-o anumită direcție.
Încăpățânarea se transformă într-o energie negativă atunci când noi ne centrăm pe modul în care obținem un lucru și nu pe lucrul în sine. În acel moment ne este imposibil să obținem ceea ce ne dorim altfel de cum am stabilit. Orice altă variantă o excludem. Dacă noi ne educăm să ne centrăm atenția pe obiectiv și nu pe cum îl obținem, încăpățânarea va deveni aliatul nostru și ne va da putere să ne atingem acel obiectiv. Uneori chiar intervenind pilotul automat și scoțându-ne de pe traseul inițial.
Din punctul meu de vedere, încăpățânarea poate fi împărțită în 2 mari categorii: încăpățânarea nativă și încăpățânarea dobândită.
Încăpățânarea nativă reprezintă o caracteristică a individului prezentă la momentul nașterii și care derivă din structura sa interioară. Practic, copilul se naște încăpățânat. Această încăpățânare nu este generată de factori exteriori ce țin de educație sau mediul familial. Este cea mai puternică formă de încăpățânare. Dar, în același timp, este și cea mai maleabilă și ușor de gestionat, de transformat în ceva pozitiv.
Această încăpățânare nativă poate avea două surse principale: Ego-ul sau nevoia de control. Încăpățânarea dată de Ego reprezintă un atașament puternic a persoanei de a reuși, de a obține ceea ce-și dorește indiferent de costuri. Nivelul de egocentrism este destul de ridicat iar încăpățânarea îl face pe individ orb la tot ce se întâmplă în jurul său, la nevoile celorlalți. Încăpățânarea dată de nevoia de control ne arată un individ care dorește ca lumea să se comporte așa cum dorește el. El nu este centrat pe un obiectiv anume ci pe modul în care cei din jur acționează. În spate poate există o frică uriașă de a nu pierde. La Ego, scopul este obținerea a ceva anume, la control scopul este obținerea unui reacții precise din partea celuilalt.
De exemplu, atunci când copilul își dorește o jucărie iar încăpățânarea lui este generată de ego atunci el va face orice și nu va accepta nimic altceva până când dorința nu îi este satisfăcută – și nu contează cum obține acel lucru. La un copil cu încăpățânare generată de nevoia de control nu contează jucăria ci modul în care o obține: trebuie să fie atunci când o dorește și oferită în anumite condiții. Dacă nu primește atunci când își dorește jucăria el va reacționa dar chiar dacă îi iei jucăria tot nu i se modifică starea. Pentru el era important ca părinții lui să reacționeze într-un anumit mod.
Încăpățânarea dobândită este mult mai dificil de gestionat pentru că persoana respectivă, în primi ani de viață a fost supus unor influențe care l-au făcut să fie așa. Încăpățânarea este un scut de apărare, o protecție față de mediul înconjurător, de părinți, de profesori etc. De obicei apare în situațiile în care copilul/individul este unul sensibil dar se naște într-un mediu lipsit de sensibilitate. Prin urmare el știe că pentru a supraviețui trebuie să se încăpățâneze pe anumite lucruri. Practic prin încăpățânare el luptă cu propria sa ființă. Motivația este de a deveni mai puternic. Dar cel mai adesea efectul este de a se închide pe sine, a se ține departe de lumea exterioară. Aici apar multe din problemele complicate în relațiile copiilor cu părinții și mai târziu în relațiile adultului cu ceilalți.
Astrologia ne oferă indicii clare legate de natura acestei încâpâțânări și modul în care o putem gestiona. Nu este suficient să spunem că persoana X este încăpățânată și gata. Contează să identificăm sursa acestei încăpățânări pentru că doar așa putem găsi soluția potrivită. Consider că pentru părinți este foarte util să cunoască aceste lucruri. Din acest motiv profilul astrologic al copilului este modul prin care părinții pot avea un plus de informație legată de propriul copil
Personal, cred că dacă părinții mei ar fi știut că la mine încăpățânarea este nativă și derivă din nevoia de control ne-am fi scutut de mulți nervi și dispute în contradictoriu. Am fi avut mai mult timp pentru lucruri pozitive și mai puțin timp consumat aiurea.
Sper ca cele scrise să vă ajute să înțelegeți mai bine ce se ascunde sub această încăpățânare. Și să nu uităm că ea există într-o formă sau altă în noi toți. Doar că la unii volumul e dat mai tare.
Zi faină,
Dan
