Horoscop Lilith în Vărsător 6 August 2018 - 4 Mai 2019

Horoscop Lilith în Vărsător

În data de 6 August 2018, Lilith a părăsit semnul Capricornului și a intrat în cel al Vărsătorului. Până în luna Mai 2019 va traversa acest semn de Aer și astfel va genera la nivel global o serie de schimbări în modul de percepție al lucrurilor.

”Luna Neagră, ca simbolistică, reflectă acele lucruri pe care noi nu dorim să le acceptăm prea ușor. Este ceea ce am fost învățați să respingem fără a înțelege. Este frica de necunoscut, de ceea ce depășește capacitatea noastră de a percepe. Teama de întuneric nu are nici o legătură cu întunericul în sine ci cu incapacitatea noastră de a percepe ceea ce ne este ascuns simțurilor. Atunci când dispare lumina noi nu mai putem să ne bazăm pe propriile noastre simțuri pentru a percepe ceea ce noi știm că e acolo. Și atunci apare îndoiala și nesiguranța. Începem să punem sub semnul îndoielii tot ceea ce știam.”  - despre Lilith

La fiecare trecere printr-un semn zodiacal, Luna Neagră aduce în conștiința colectivă și individuală, un anumit arhetip, o anumită energie care necesită conștientizare și echilibrare.  În perioada următoare, până în Mai 2019, arhetipul Vărsătorului este cel scos la suprafață. În realitate, întreaga axă Leu - Vărsător este activată. Lilith este doar capătul unei axe iar în punctul opus se află Priap. 

Energia Leului devine una foarte puternică dar cu o manifestare subtilă și mai mult la nivel subconștient. Arhetipul Leului vorbește despre putere personală, prestigiu, curajul de a fi dar și manifestarea egoistă și centrată doar pe propria persoană. Activarea acestei energii prin intermediul lui Priap va face ca noi toți să manifestăm aceste lucruri la un nivel instinctiv, inconștient și cu o foarte mare forță. Priap scoate din noi la suprafață tot ceea ce există la nivelul Leului și care nu este corect definit și echilibrat. Noi toți avem energia Leului în noi pentru că în realitate noi suntem formați din cele 12 semne zodiacale. Planetele indică doar ”cantitatea”, rețeta după care cele 12 semne se combină pentru a ne forma așa cum suntem.

Cu Priap în Leu,  sunt scoase la suprafață toate frustrările legate de lipsa de curaj, de încredere, toată rușinea pe care am acumulat-o în noi. Problema este că noi nu devenim conștienți de aceste lucruri. Focusul nostru va fi pe energia Lunii Negre din Vărsător.  Noi vom simți mai mare nevoia de liberate și independență, de a nu ne mai conforma regulilor și normelor. 

Dar toată această dorință uriașă de a ne elibera de toate lucrurile care ne blochează este rezultatul dezechilibrului pe care îl avem legat de arhetipul Leului. Toate momentele în care noi ne-am lăsat dominați, în care am cedat din puterea noastră au făcut ca în timp să ne pierdem din încrederea în propriile forțe și să uităm cine suntem noi cu adevărat. Acum, cu Lilith în Vărsător, a venit momentul eliberării și ieșirea din rolurile pe care le jucăm în viața noastră și care nu ne mai sunt favorabile.

Prin urmare, perioada cu Lilith în Vărsător, este una extraordinară pentru a căuta să devenim mai liberi, mai independenți și să ne croim viața pe care ne-o dorim. La fiecare din noi, această oportunitate se va manifesta în zone diferite la vieții.  Dar tema principală rămâne aceeași: căutarea propriei identități și a libertății, a independenței.

Promo: Profil astrologic personalizat al copilului tău”Pot spune fara exagerare ca aceasta analiza este cel mai valoros cadou pe care ni-l puteam face pentru familia noastra si care ne ajuta sa invatam modul de relationare cu fetita noastra. Mi-a raspuns si am inteles comportamente pe care nu reuseam sa le inteleg. Consideram ca stilul nostru de parenting a dus la o opozitie asa mare din partea ei si incercam sa vin cu abordari noi, dar raspunsul era acelasi, iar fustrarile cresteau. Pot intelege acum faptul ca o fiinta vine cu un bagaj si numai dupa ce il intelegem putem sustine real persoana in calatoria ei. In neputinta mea ma indreptam spre un stil de parenting care nu o ajuta sa creasca. ” Oana P.

Ceea ce trebuie să reținem și este foarte important este aspectul dual al Lunii Negre: ea generează atât oportunitate cât și ispită, provocare.  Ea îți spune ”Îți dau puterea să te eliberezi” dar în același timp te testează să vadă dacă ai înțeles de ce ai ajuns în acel punct.

Ea îți oferă mai multe posibilități de a deveni liber. Dar, doar una dintre ele este cea corectă. Restul sunt ”libertăți” pentru care tu nu ești pregătit. Acceptându-le, mai târziu, vei ajunge într-un punct mult mai complicat și mai dificil.

Atunci când, în această perioadă până în Mai 2019, veți simți impulsul de a schimba totul brusc, radical ar fi bine să respirați profund și să nu dați curs imediat acestui impuls. Întrebarea pe care trebuie să v-o adresați este următoarea: ”Cum am ajuns aici?”. Este foarte important să înțelegeți cum de ați ajuns în acest punct. Cum de ați ajuns în această relație disfuncțională? Ce compromisuri ați făcut? Unde și cum v-ați pierdut puterea? Cum ați ajuns să aveți probleme financiare? Cum... ?

Stați un timp și reflectați la această temă și pe urmă acționați. Faceți o recapitulare a întregii situații și identificați unde ați gresit și ce ar trebui ca pe viitor să evitați să faceți. Realizând această analiză veți fi în stare să vă dați seama care din opțiunile oferite de Lilith este cea bună, cea favorabilă vouă. Corelați ce ați trăit până acum cu ceea ce vreți să faceți în continuare și vedeți dacă nu cumva schimbați doar decorul, detaliile iar problema de fond rămâne aceeași. 

Lilith în Vărsător ne poate aduce liberatea mult visată cu condiția ca noi să ne dăm seama cum ne-am faultat singuri în trecut. Tot ceea ce avem de trăit este cu scopul de a evolua, de a înțelege care sunt tiparele negative care duc la stagnare și involuție și de a le schimba. 

Oricât de puternic(ă) te-ai simți în această perioadă și oricât de ușor crezi că poți schimba totul îți recomand să fii precaut(ă) ca nu cumva alegi varianta înșelătoare. Alegerea potrivită este cea care te ajută să-ți schimbi un comportament, o atitudine. De obicei este varianta cea mai puțin atrăgătoare, cea care necesită efortul cel mai mare. Tot ceea ce este strălucitor, ușor, reprezintă o ispită. Acceptând-o nu faci decât să repeți aceleași greșeli. 

Vrei libertate? Foarte bine. Asigură-te că schimbarea pe care o faci îți aduce cu adevărat libertate și nu e doar o schimbare de decor, de ”stăpâni”. Indiferent de natura libertății pe care o cauți este important de știut ce anume ai făcut de ai pierdut-o în primul rând. 

Pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine influența Lunii Negre în semnul Vărsătorului am pregătit horoscopul personalizat gratuit - click aici

Toate bune,
Dan
 

Share this post