Săptămâna 7-13 Ianuarie 2019 din punct de vedere astrologic - horoscop pe scurt

Horoscop 7-13 Ianuarie 2019

În prima zi a săptămânii, Venus va părăsi semnul Scorpionului și va intra în cel al Săgetătorului, semn pe care îl va traversa până la data de 4 Februarie 2019.

Această schimbare de registru va influența modul în care vom percepe plăcerea, bucuria și exprimarea tuturor sentimentelor. Apare o stare interioară mai relaxată, cu mai multă încredere și cu o dorință mai puternică de a face lucruri pozitive. Perioadă favorabilă pentru a experimenta noi lucruri, noi activități. Venus în Săgetător aduce o dorință de expansiune la nivel afectiv, social dar și financiar. Putem deveni mult prea optimisti in ceea ce privește gestionarea bugetului și acest lucru ne poate destabiliza situația pe mai târziu. Această schimbare pozitivă de stare și vibrație va fi resimțită mult mai intens de cei care sunt semnificați de Venus în acest an - vezi aici ce planetă te reprezintă în acest an aniversar

Marți, 8 Ianuarie, vom avea parte de o cuadratură Mercur - Marte pe semnele Capricorn - Berbec. Acest lucru înseamnă că seara de 7 Ianuarie și ziua de 8 Ianuarie pot fi mult mai tensionate și agitate. Aspectul predispune la dispute, certuri, conflicte, irascibilitate, neatentie și agitație interioară. Riscul de accidente, loviri și vătămări este mai ridicat. De evitat negocierile și semnarea de acte, contracte etc. E bine să ne înarmăm cu calm și să evităm a da curs anumitor provocări care pot pot apare. Cei reprezentați de Mercur sau Marte în acest an vor fi mult mai puternic influențați de acest aspect și astfel reactivi.

Info: Profilul astrologic al copilului tău - ””Woow!!! Sunt mai mult decat impresionata de acuratetea analizei. Acum inteleg mult mai bine de ce se comporta in felul in care se comporta, de ce gandeste in felul in car gandeste, de ce emotia pura este mai intai filtrata de cognitie, de ce o intereseaza parerea altora atat de mult.”

Vineri, 11 Ianuarie, avem parte de un aspect între Soare și Pluto. Acest lucru face ca în zilele de 10 și 11 Ianuarie toate percepțiile și experiențele noastre să fie mult mai intense și cu tendințe extremiste. Va exista o tendință de radicalizare și implozie. Mai ales relațiile unde există lupte putere, mai mult sau mai puțin fățișe (cu șefii, cu soțiile/soții, părinții) vor fi mai agitate în aceste zile. Partea bună este că acum putem avea o mai mare putere în ”a rupe pisica”, în a pune în practică o decizie la care ne tot gândeam dar nu am avut curajul să o implementăm. Cei care sunt reprezentați de Soare în acest an să fie mai atenți în aceste zile pentru că pot avea reacții deplasate, radicale. 

Duminică, 13 Februarie se perfectează două aspecte interesante: Mercur conjunct Saturn și pe seară Jupiter cuadratură Neptun. Despre aspectul Jupiter-Neptun, cel mai puternic din această perioadă și activ până în toamnă, puteți afla mai multe informații din videoclipul postat pe Youtube - click aici 

Aspectul Mercur - Saturn, care este activ atât sămbătă cât și duminică, este extrem de favorabil pentru a face planuri, strategii și a face acele lucruri care necesită mai multă răbdare și determinare. Dacă aveți ceva în plan și care era mai migălos acum ar fi un moment bun pentru a-l face. Energia Lunii care se află acum în faza de creștere este încă un factor favorizant pentru tot ceea ce înseamnă construcție. De asemenea, Mercur - Saturn aduce un plus de detașare emoțională și favorizează acele discuții sensibile în care reacțiile emoționale pot duce lucrurile pe o pantă mai puțin bună. Cei care sunt reprezentați de Mercur în acest an pot avea un weekend mai dificil. Ei pot simți o stare de oboseală sau pot apare tot felul de limitări și blocaje. Soluția este de a avea răbdare și a nu forța. 

Cam atât pentru această săptămână. Cele prezentate mai sus sunt direcții principale și ele pot fi influențate de harta noastră natală.  Dacă doriți mai multe detalii legate de anul 2019 puteți apela la serviciile de consiliere astrologică oferite de Ascella. 

Toate bune,
Dan
 

Share this post