Iluzia competiției sau Ceres-Nodul Nord Decembrie 2017 - Aprilie 2018

Horoscop Ceres- Nodul Nord

”La un moment dat totul va fi bine, aceasta este speranța noastră. Totul este bine acum, aceasta este iluzia noastră” - Voltaire

Lumea în care trăim acum este una a competiției, a celui mai bun, mai deștept, mai frumos, mai bogat etc. Este o lume în care valorile grupului suprascriu foarte ușor valorile individuale. Educația pe care am primit-o și pe care o transmitem mai departe este una a competiției. Totul în jurul nostru ne forțează să intrăm în competiție unul cu celălalt.

Lumea se uită doar la locul 1. Doar câștigătorul contează. Restul sunt învinși din start. Ești pe primul loc te-ai scos. Dacă nu, atunci nu reprezinți nimic. 

Toată această stare de fapt dăunează grav sănătății individului. Suntem forțați să intrăm în aceste lupte, în aceste competiții chiar dacă noi simțim în interiorul nostru că nu dorim acest lucru, că nu ne interesează. Dar nu avem de ales. Și intrăm în acest joc mortal. Toată viața ești în competiție cu lumea din jurul tău. Tot timpul cauți să fii mai bun, mai deștept, mai ”șmecher”... 

Competiția este o iluzie. Atunci când te naști nu ești în competiție cu nimeni. Nașterea ta este rezultatul unui proces de cooperare dintre părinții tăi și nu de competiție.  Moartea ta, la fel, nu este o competiție. Toți murim, mai devreme sau mai târziu. Când mori nu ești în competiție cu nimeni. Nașterea și moartea sunt etape individuale în care ești doar tu. Doar tu contezi și nimeni din exterior nu are vreun cuvânt de spus.

Dacă nașterea și moartea nu implică ideea de competiție atunci de ce viața a devenit un concurs? Răspunsul este simplu: la orice competiție adevăratul câștigător nu este cel care iese pe locul 1, nu cel care câștigă concursul. Dar cine? Adevăratul câștigător este cel care care organizează competiția. Organizatorul este adevăratul beneficiar al respectivului concurs. Cel mai simplu de observat este în sport. Cei care organizează concursurile (indiferent de natura lor) sunt adevărații câștigători. Dacă evaluăm d.p.d.v.  financiar (e mai simplu pentru noi să înțelegem astfel) observăm foarte ușor că marele profit este încasat de organizator. El oferă o cotă parte din ceea ce câștigă financiar celui mai bun , sau celor mai buni, din competiție. 

Același proces se întâmplă în toate domeniile vieții. Școlile organizează competiții cu scopul de a identifica acele resurse (copii) cu care să poate face profit (faimă, fonduri etc). Ele oferă premii celor mai buni - adică o cotă parte din câștiguri. Școala nu este interesată ca toți elevii săi să evolueze, să crească ci doar cei mai buni. Uitați-vă la modelul de business al Universităților. Același principiu. Nu mai vorbim de planul profesional și tot ce ține de afaceri și de economie.

Competiția, din punctul meu de vedere, este unul dintre cei mai puternici inamici ai evoluției personale, a echilibrului și a sănătății unui individ. Tot acest spirit competitiv indus din exterior ne face să ajungem să fim în competiție cu noi înșine. Cerem din ce în ce mai mult de la noi, de la propria noastră ființă și uităm de lucrurile esențiale.

Competiția este o iluzie iar noi am căzut în această capcană. Competiția ne ține departe de noi, de cine suntem noi cu adevărat. Viața în realitate nu este competiție ci conlucrare, parteneriat. Fiecare din noi ne aflăm în interiorul nostru prinși într-un astfel de concurs, de a fi cel mai bun. Fiecare pe domeniul pe cere-l interesează. Și în cadrul relațiilor afective am adus acest spirit competitiv și căutăm permanent ceva mai bun. 

Competiția este cea care ne ține blocați în viitor. Ea ne vinde ideea unui premiu pe care îl putem câștiga dacă facem ceva. Dar singurul lucru clar pe care îl vom obține de la această viață este o moarte. Restul sunt premii iluzorii care te fac doar să nu-ți trăiești propria viață. Să uiți de tine. 

Cum ar fi dacă am scoate din noi ideea de competiție? Dacă nu am căuta să fim mai buni, mai ”șmecheri” ci ne-am concentra atenția pe ceea ce avem acum și pe ideea de conlucrare și parteneriat? Cum ar fi viața ta dacă nu ar trebui să alergi să bifezi ceea ce exteriorul îți cere? Cum ar fi să-ți poți trăi viața așa cum crezi tu? 

Am făcut această introducere pentru explica mai bine ceea ce se întâmplă acum d.p.d.v. astrologic: Ceres conjunct cu Nodul Nord în semnul Leului și automat în opoziție cu Nodul Sud din Vărsător.

Această configurație se va produce de 3 ori pe parcursul a 5 luni:  10 Decembrie 2017 a fost prima întâlnire, a doua va fi pe 7 Ianuarie 2018 iar a 3-a pe 30 Aprilie 2018. 

Întrebarea pe care Universul ți-o adresează prin acest aspect astral ar fi ”Tu ce ai face dacă nu ai mai fi în competiție cu tine și cu ceilalți?”

Axa Nordurilor se află pe axa Leu-Vărsător, axa competiției, a Ego-ului, a premiilor, a ”băgării în seamă”.  Ceres în Leu și în relație cu această axă indică o preocupare crescută de a afla cine ești tu de fapt. Ea aduce totodată și teama de a te individualiza, de a fi diferit față de ceilalți. Ceres prin excelență semnifică teama, îngrijorarea și preocuparea vis-a-vis de ceea ce iubim și de ceea ce este important pentru noi. Normal, la fiecare dintre noi activează în mod diferit, în funcție de astrograma personală.

Dar fiecare dintre noi, a simțit în felul său și va simți până la sfârșitul lui Aprilie, o nevoie de a-și defini relația cu exteriorul prin prisma ideii de competiție, de concurs, de a fi mai bun. Acest lucru se întâmplă în primul rând printr-o reacție agresivă a exteriorului față de propria persoană. Este posibil să fim puși în situații în care propria noastră individualitate va fi  sub semnul întrebării. Ar fi ceva de genul ”Cine ești tu , băi Dane, ca să faci/ să spui treaba asta?”.

Poți simți în această perioadă că exteriorul, societatea îți este împotrivă sau că nu-ți mai găsești locul în cadrul ei. Te poți minți și păstra aparențele. Dar dacă îți acorzi puțin timp și spațiu poți simți că interiorul tău cineva nu se simte foarte confortabil în această postură. O parte din tine poate plânge pentru că tu îți trăiești viața în acest mod. 

Prin urmare, în această perioadă ar fi indicat să ne întrebăm noi pe noi ce fel de viață ducem. Cu cine ne aflăm în competiție? Încercați să îi vedeți pe cei din jur ca parteneri, colaboratori și nu competitori. Chiar dacă ei se comportă ca un competitor nu înseamnă că trebuie să intri în joc. Tu ai posibilitatea de a alege cum te poziționezi față de el. Această alegere interioară îți schimbă perspectiva asupra lumii exterioare și îți modelează reacțiile și alegerile ulterioare. Care ar fi fost alegerile tale pe parcursul vieții dacă nu ai fi cedat competiției? Oare ai mai fi făcut aceeași școală? Ai fi intrat în acele relații? Ai fi avut același job?

Încearcă să determini competițiile la care iei parte. Vezi unde ești tras să concurezi și unde tragi tu pe alții să concureze. Poate fi iubitul, iubita ta, mama, tata sau chiar copilul tău. 
Intenția mea cu acest articol a fost doar de a traduce anumite influențe astrale sub forma unor întrebări. Răspunsurile sunt ale tale. Nimeni din exterior nu-ți poate spune cum să acționezi pe interior. Eu doar îți ofer o perspectivă diferită: Cum ar fi dacă...?  Rolul meu de astrolog este de a traduce în atenție anumite energii și influențe care se manifestă în lumea noastră.

Nu contează ce va aduce în viața voastră acest aspect dintre Ceres și Nodul Nord. Contează ca voi să priviți dincolo de evenimente și să vedeți dacă nu cumva sunteți prinși în această competiție fără rost. 

Cu ocazia acestui aspect dintre Ceres și axa Nodurilor, Universul ne oferă posibilitatea de a înțelege mai ușor toate aceste concursuri la care participăm în viața noastră. Putem sau nu să profităm de acest moment. Este alegerea noastră. Iar această alegere ne va duce pe un drum sau pe altul. Tu alegi cum privești lumea. Ea este aceeași și nu o poți schimba. Competiția va exista și dupa acest aspect astral. Dar contează ce faci tu, cu ce rămâi din toată această experiență.

”Tu ce ai face dacă nu ai mai fi în competiție cu tine și cu ceilalți?”

”Există o veche iluzie. Este denumită bine și rău” - Friedrich Nietzsche

Toate bune,
Dan
 

Share this post