Jurnale / admin: blog / Despre liberul arbitru

Despre liberul arbitru


Autor admin - Publicat in data de 22 Iulie 2008

Saptamana trecuta multi dintre membrii Ascella au raspuns la un chestionar interesant intitulat Credeti ca fiecare dintre noi poseda liber arbitru?. Dintre respondenti 84% au afirmat ca exista liber arbitru , 8% ca nu exista iar 8% ca nu stiu ce este liberul arbitru.

Acest rezultat indica faptul ca majoritatea dintre noi accepta existenta liberului arbitru si ca viata este mai multe de cat o insiruire de evenimente fixe, predestinate. De asemenea au existat si foarte multe si interesante comentarii si opinii vis-a-vis de acest subiect.

Crearea acestui chestionar nu este deloc intamplatoare. De foarte multa vreme ma preocupa acest subiect si am incercat sa inteleg nu atat daca exista liberul arbitru ci mai ales cum se manifesta. De-a lungul consultatiilor astrologice avute in ultimii ani am avut foarte des ocazia de a observa cum se manifesta liberul arbitru in viata noastra.

Parerea mea este ca liberul arbitru exista in fiecare dintre noi dar el nu se manifesta atat de clar si in atat de multe situatii precum am crede noi. In primul rand as incerca sa definesc liberul arbitru. Din perspectiva mea as spune ca liberul arbitru reprezinta o viziune reala asupra unei situatii date si in care puterea noastra de decizie este eliberata de influentele emotionala, sentimentale, rationale sau karmice. Eu as denumi liberul arbitru ca acel moment in care 'eul nostru' superior preia controlul si in care noi putem alege ceea ce e bine pentru noi depasind anumite bariere psihologice si sociale.

Noi simtim ca avem liber arbitru si avem impresia ca deseori il folosim. Dar din pacate se intampla foarte rar sa luam decizii 'libere'. Ceea ce noi credem a fi liber arbitru cel mai adesea reprezinta actiuni,decizii conditionate de natura noastra interioara.  Faptul ca faci alegeri nu inseamna ca iti folosesti liberul arbitru. Acest lucru l-am observat foarte clar analizand dpdv astrologic. Daca o decizie pe care ai luat-o si pe care o consideri ca rezultat al liberului tau arbitru apare reprezentata in astrograma ta atunci nu e liber arbitru. De ce? Pentru ca tot ce este evidentiat intr-o astrograma este opusul liberului arbitru ...reprezinta conditionarile noastre, barierele in care noi evoluam.

Un alt aspect important al liberului arbitru este acela ca el se dezvolta. Eu l-as asemui cu un muschi care daca este antrenat devine mai puternic. Daca nu este antrenat atunci se poate atrofia.

Dar cum imi pot folosi liberul arbitru? Cum il pot antrena?

Exista numeroase cai si metode plecand de la cele inspirate din religie (rugaciune) si ajungand pana la sisteme filosofice si spirituale cum ar fi yoga sub diferitele ei forme,meditatia,shamanismul etc.  In opinia mea daca nu te angajezi pe un drum evolutiv spiritual nu iti pot dezvolta si folosi in mod constient liberul arbitru.

A-ti folosi liberul arbitru inseamna a fi constient de tine, de rolul tau si de tot ce se intampla in viata ta. Nu doar la modul ca eu mananc, eu ma duc la serviciu ci este vorba de o intelegere profunda a vietii si a scopului tau.  In momentul in care vei capata aceasta intelegere atunci iti vei da seama exact unde te pozitionezi si vei putea lua decizii legate de viitorul tau fara conditionarile din prezent.

Cu siguranta ca cele scrise de mine sunt destul de diferite de ceea ce credeati ca este liberul arbitru. Si pentru mine a fost destul de dur sa inteleg acest lucru. Fiecare din noi doreste sa creada ca detine controlul asupra propriei vieti. Dar din pacate acest lucru nu se realizeaza in masura in care credem noi. Chiar si atunci cand noi credem ca stim ce facem sau credem ca am ajuns intr-un loc datorita deciziilor noastre de cele mai multe ori este vorba de o evolutie karmica , o evolutie conditionata de structura ta interioara si de ceea ce ai facut tu in trecut.

In final as dori sa mai fac o parabola vis-a-vis de acest subiect.  Noi traim pe Terra care este un mediu perfect pentru dezvoltarea vietii. Dar noi traim fizic pe Terra datoria fortei ei gravitationale si care ne tine lipiti de pamant.  Noi ne putem misca cum dorim dar singuri nu putem rupe anumite bariere fizice. Daca pe Luna poti face singur un salt de 10-15 metri pe Pamant nu ai cum sa faci lucrul asta. Toata aceasta existenta este similara cu viata noastra de zi cu zi. Noi evoluam intr-un camp gravitational atat fizic cat si energetic, emotional, sentimental. Si noi nu putem misca decat intre anumite limite care sunt impuse de stadiul evolutie noastre personale. Liberul arbitru in aceasta situatie ar fi similar cu iesirea omului in spatiu - desprinderea de forta gravitationala a Pamantului. Si daca am privi omenirea ca un individ care la un moment dat a iesit in spatiu si a dispus de liber arbitru atunci ne putem da seama de eforturile pe care acest individ trebuie sa le depune pentru a reusi.  Omenirii i-a trebuit ceva timp pentru a ajunge in punctul in care sa paraseasca Pamantul. Asa si noi...avem nevoie de timp si mai ales trebuie sa investim ceva  pentru a reusi.

Toate cele bune,

Dan

Average: 5 (5 votes)

In primul rand,multumesc pentru toate eforturile pe care le-ati depus pentru a ,,lumina"oamenii.Este un lucru minunat,care merita apreciat.Probabil aceasta este calea pe care o aveti de urmat in viata actuala.Problema mea este ca drumul care probabil ma asteapta de multa vreme este acoperit de un maracinis foarte des si inca inaccesibil pentru mine.Mi-as dori atat de mult sa stiu care este calea pe care o am de urmat!Din pacate,singurul lucru de care mi-am dat seama pana acum este ca imi doresc extrem de tare sa ajut oamenii...insa nici lucrul asta nu stiu cum sa-l fac...Cum as putea sa-mi  ajut cat mai mult semenii?Daca nu va pun prea mult rabdarea la incercare,mi-as dori sa aflu  raspuns sau macar o indrumare cat de mica  la ambele intrebari.Va multumesc anticipat din tot sufletul!La revedere!

Buna Ghostwhispere,

Dorinta ta de a ajuta pe ceilalti este imbucuratoare!

Atunci cand vrei sa ajuti pe ceilalti exista 2 lucruri in discutie si care nu au legatura cu dorinta ta:

1. Daca poti sa-i ajuti

Aici discutam de capacitatea ta , nivelul tau de evolutie si experienta, de a ajuta pe ceilalti. Inainte de a-l ajuta pe cel de langa tine este important sa te poti ajuta pe tine. Parerea mea este ca de multe ori noi incercam sa-i ajutam pe altii dar nu suntem in stare sa avem grija de noi. Sfatul me ar fi ca ajutorul pe care simti ca trebuie sa-l oferi sa-l indrepti in primul rand asupra ta. Ajuta-te pe tine intai si pe urma pe ceilalti.  Daca tu nu ai grija de tine atunci nici ajutorul pe care il dai nu va fi de durata sau puternic.

Iti dau un exemplu pe care pe mine de fiecare ma uimeste: doctorii care iti prescriu retete, fac analize iti dau sfaturi dar ei nu au cea mai mica grija de ei. Ce incredere iti inspira un doctor care ar trebui sa te trateze si el face exact impotriva a ceea ce iti spune tie (fumeaza, regim alimentar incorect).

2. La ce nivel doresti sa actionezi

Aici discutam de ce inseamna sa ajuti pe cineva si nivelul la care doresti sa faci anumite lucruri. Multi dintre noi dorim sa ajutam pe cat mai multe persoane iar cel mai adesea nu-i ajutam pe cei de langa noi. Facem planuri de cum sa-i ajutam pe cei din Somalia de exemplu dar aici langa casa noastra nu ne uitam. Daca vrei sa ajuti pe cineva incepe cu cel de langa tine. Daca fiecare ar ajuta pe cel de langa el efectul la nivel global ar fi multe mai puternic.

Referitor la calea de urmat...ai rabdare! La varsta ta inca nu ti-ai gasit calea. Ea va apare cu siguranta. Pana atunci cerceteaza, studiaza, invata ....experimenteaza viata!

Sper sa-ti fi fost de folos.

Dan

 

Buna ziua, Dan
M-a impresionat articolul  si modul tau de a defini liberul arbitru.Deoarece concluzia profunda la care ai ajuns ma determina sa cred ca ai cunostinte solide in domeniu, te rog sa imi dai un sfat referitor la calea prin care as putea eu, o profana, sa evoluez spiritual.Incerc asta de ceva timp dar pe langa faptul ca nu sunt foarte consecventa nici nu beneficiey de o indrumare in acest sens.Ce ar trebui sa studiez?
Cu multumiri,
Mara David

Buna Mara,

Ma bucur ca ti-a placut ce am scris si iti multumesc pentru aprecieri!

Evolutia spirituala este un alt concept care este gresit inteles. Toate viata noastra, toate lucrurile prin care trecem ne ajuta sa evoluam. Iar evolutia se refera in final la planul spiritual chiar daca esti sau nu constient de acest lucru. A evolua spiritual nu este obligatoriu sa devii ascet, sa te izolezi intr-o manastire sau sa elimini din viata ta anumite lucruri. Asceza este un prag spiritual pe unii dintre noi l-au atins si care este necesar pentru evolutia lor din acel moment.

Cea mai simpla cale de a evolua spiritual este de a deveni constient de viata pe care o traiesti. Dar nu trebuie sa ducem lucrurile la extrem si mai ales trebuie sa avem rabdare cu noi insine.

Inconsecventa de care spui isi are rostul ei. Este etapa in care ajungi sa-ti pui intrebari si in care iti cauti calea. De aceea sfatul meu este sa experimentezi cat de mult poti si orice. Nu gandi in termeni bun sau rau. Experimenteaza si vezi care iti este calea. Prin aceste cai de evolutie as include orice metoda,tehnica sau 'stiinta' care are ca obiectiv dezvoltarea spiritului si dezvoltarea personala. Exista numeroase cai si metode : rugaciunea, meditatie, diferite sistem de Yoga, concentrarea, Reiki, metoda Silva, astrologia, stiintele divinatorii, radiestezia, lucrul cu pendului, cristaloterapia etc. In aceasta lume exista o metoda pentru fiecare.

Un alt aspect este de a nu-ti stabili nici un scop exact si nici un obiectiv in timp. Doar experimenteaza fara sa te gandesti la factorul timp. Noi avem tendinta de a respinge un lucru care nu da rezultate imediate. Mai ales in plan spiritual avem impresia ca putem atinge starea de iluminare foarte rapid. Ei bine lucrurile nu stau chiar asa...uneori e nevoie de mai multe vieti pentru a atinge un nivel inalt al spiritualitatii.

Din ce am vazut tu esti nascuta in zodia Scorpionului. Acest lucru inseamna ca in aceasta viata este important sa te pozitionezi pe un drum. Este momentul sa alegi in sus sau in jos. Dar este foarte important sa elimini teama si anumite conceptii din viata ta. Invata sa fi mai deschisa catre tot ce e nou si mai putin radicala. Lucrurile in viata sunt deseori gri nu albe sau negre. Iar adevarul cum il percepem noi are extrem de multe fatete.

Deci...studiaza, citeste, acumuleaza informatie. Chiar daca nu o faci cu o anumita consecventa. Fiecare ora, fiecare minut in care tu faci ceva pentru tine este importanta. Conteaza...oceanul este format din extrem de multe picaturi. Asa si evolutia noastra este formata din extrem de pasi marunti.

Sper sa-ti fi fost de folos,

Dan

 



Sondaj

Cat de multumit(a) esti de viata ta?
Foarte multumit(a)
9%
Multumit(a)
31%
Partial nemultumit(a)
38%
Deloc multumit(a)
21%
Total voturi: 439

Comentarii recente