Ce vrei tu de la viață sau horoscopul perioadei Aprilie - Septembrie 2019

Horoscop aprilie - septembrie 2019 - Jupiter si Saturn retrograde

”Fiecare clipă a vieții noastre are o imensă valoare. Totuși, lăsăm timpul să se scurgă ca un praf fin de aur printre degete. Nimic nu e mai trist decât să te trezești cu mâinile goale la sfârșitul vieții. Să fim atât de inteligenți încât să decidem să o folosim cât mai bine, de dragul nostru și al celorlalți. Înainte de toate, să dispersăm iluzia care ne face să credem că avem toată viața înaintea noastră. Nu-i niciodată prea devreme pentru a ne dezvolta calitățile lăuntrice.” - Ricard Matthieu - Drumuri Spirituale

An de an, Jupiter și Saturn au o perioadă de câteva luni în care au un mers aparent retrograd. Este vorba despre o mișcare ciclică, constantă în care singura diferență este dată de semnele zodiacale în care se află cele două planete. 

Anul acesta avem parte de o retrogradare specială care se întâmplă o dată la 60 de ani. Ambele planetele vor retrograda în semnele pe care le guvernează: Jupiter în Săgetător iar Saturn în Capricorn. Ultima dată când s-a produs această configurație a fost în 1960 - anterior a mai fost în anii 1900, 1841, 1782... -  iar următoarea va fi în 2078. Această combinație este interesantă și pentru că are loc înainte de marea conjuncție dintre Jupiter și Saturn la 0 grade Vărsător din 21 Decembrie 2020. Pratic este un aspect pregătitor al următorului ciclu de 20 de ani care va începe la finalul lu 2020.

Ciclul Jupiter - Saturn are o durată de 20 de ani și este poate cel mai important ciclu astrologic. El indică etapele importante de dezvoltare socio-economică. La fiecare reinițializare a ciclului se dă un restart la nivel global. Acum suntem pe finalul ciclului început în anul 2000 când a avut loc conjuncția Jupiter - Saturn în semnul Taurului. Despre acest subiect vom mai discuta.

Ceea ce ne interesează acum este perioada Aprilie - Septembrie 2019, când Jupiter și Saturn vor retrograda în Săgetător, respectiv Capricorn. Ele se află la ele acasă, în semnele pe care le guvernează și astfel au o putere sporită.

Din perspectiva timpului avem următoarea desfășurare:
- 10 Aprilie 2019 - Jupiter intră în mers retrograd la 24 Săgetător
- 30 Aprilie 2019 - Saturn intră în mers retrograd la 20 Capricorn
- 11 August 2019 - Jupiter revine la mers direct la 14 Săgetător
- 18 Septembrie 2019 - Saturn revine la mers direct la 13 Capricorn

În perioada 30 Aprilie - 11 August 2019, ambele planete vor fi retrograde. 

Atunci când o planetă retrogradează, energia ei se manifestă prepoderent în interior și mai puțin în exterior. Calitățile acelei planete sunt manifestare la un nivel mult mai subtil, mai interiorizat și mai puțin prin acțiuni exterioare. Aceste momente de retrogradare sunt perioade de respiro, în care avem ocazia să conștientizăm mai bine anumite aspecte ale vieții noastre. 

Jupiter retrograd ne permite să ne redefinim principiile și valorile după care ne conducem viața. În funcție de locul pe care îl ocupă raportat la astrograma natală, anumite domenii ale vieții devin teme de reflecție și redefinire. Jupiter este legat și de percepția viitorului prin prisma puterii de a crește și a ne dezvolta. Energia expansiunii este strâns legată de Jupiter. De fiecare dată când ne stabilim un obiectiv, când creștem, ne dezvoltăm în viața noastră o facem prin energia lui Jupiter - acel Jupiter interior pe care cu toții îl avem.  Despre trecerea lui Jupiter prin semnul Săgetătorului am scris acum ceva vreme - click aici pentru articol

Saturn retrograd ne permite să ne redefinim modul în care construim lucrurile în viața noastră și cum facem planuri și strategii. El este și stăpânul timpului și prin urmare în mișcarea retrogradă avem ocazia de a percepe timpul altfel, de a identifica mai ușor ceea ce este esențial în viața noastră. 

În acest an, Jupiter și Saturn vor retrograda în semnele pe care le guvernează. Prin urmare natura lor esențială se manifestă cu putere și foarte clar. Jupiter își trage puterea din semnul Săgetătorului iar Saturn din cea a Capricornului. În esență, Săgetătorul definește principiul exansiunii iar Capricornul cel al contracției și a strategiei. Semnul zodiacal reprezintă principiul pasiv, nemanifestat. Planetele, în cazul nostru Jupiter și Saturn, reprezintă principiul activ, manifestat și care pune lucrurile în mișcare.

Cele două planete aflându-se în semnele pe care le guvernează înseamnă că principiile pe care le manifestă sunt activate complet: atât natura pasivă cât și natura activă sunt în același punct. 

În termeni practici putem analiza această configurație din 2 perspective care se completează reciproc:

a) Redefinirea obiectivelor și a planurilor
b) Creștere interioară versus creștere exterioară

a) Redefinirea obiectivelor și a planurilor

Perioada Aprilie - Septembrie 2019, este una foarte bună pentru a ne revizui etapa în care ne aflăm în viața noastră și a ne gândi la viitor, la ce vrem să facem în continuare. Acum este etapa de analiză, introspecție și nu înseamnă că imediat trebuie să și acționăm. 

Putem folosi în mod constructiv această energie a lui Jupiter și a lui Saturn pentru a face o trecere în revistă a tuturor obiectivelor pe care le avem și a strategiilor, a planurilor deja stabilite. Făcând acest lucru avem ocazia de a ne da seama mai clar dacă mergem în direcția bună sau nu. Prin direcție bună mă refer la acel sens particular al vieții tale care te va ajuta să ajungi să fii fericit, mulțumit, echilibrat. La fiecare dintre noi lucrurile sunt diferite și  nu putem spune din start ce e bun și ce e rău. Fiecare trebuie să-și dea seama singur de acest lucru.

Există aici o serie de aspecte de care trebuie să ținem cont. În primul rând, trebuie să facem distincție între obiectiv și plan, strategie. Obiectivul și definirea lui este reprezentat de Jupiter și definește ceea ce vrem să obținem și unde vrem să ajungem. Planul, strategia este reprezentat de Saturn și ne arată cum putem atinge obiectivul stabilit. 

Probleme pot apare atunci când fie avem un obiectiv prost stabilit, fie un plan prost gândit, fie amândouă. Atunci când obiectivul și planul sunt bine definite cresc șansele de a avea succes (mai contează și faza de implementare).

Ce înseamnă obiectiv bine definit?

Un obiectiv bine definit atunci când este atins te face fericit și te echilibrează. Prin urmare el automat respectă principiile și valorile după care îți ghidezi viața. O primă întrebare pe care recomand ca să v-o adresați atunci când apare o dorință și vă stabiliți un țel ar fi : ceea ce-mi doresc eu respectă valorile interioare și mă va face fericit? 

Riscul aici este de a confunda fericirea cu plăcerea sau de a dori lucruri care contravin naturii tale voastre interioare. Prin fericire mă refer la starea interioară de durată și nu la satisfacția de moment. 

În această perioadă cu Jupiter retrograd, este indicat să reflectăm la natura dorințelor noastre și să vedem dacă ele ne ajută să creștem cu adevărat sau sunt doar distracții de moment. Totodată, reflectați în ce măsură aceste dorințe vă respectă natura interioară definită prin suma valorilor și principiilor după care sunteți construiți. Altfel, riscați ca atunci când vă satisfaceți dorința respectivă să vă treziți într-o stare de angoasă, frustrare sau nefericire maximă. Reflectați la principiile și valorile care stau la baza ființei tale. Identificați-le și vedeți în ce măsură se regăsesc în ceea vă doriți. 

Este important de făcut această analiză pentru că deseori presiunea socială ne poate face să avem dorințe și obiective care nu au legătură cu noi. Atunci când alergăm să atingem obiective care nu au legătură cu propria noastră ființă ”ne vindem sufletul” și ajugem invariabil la nefericire. 

Ce înseamnă un plan bine făcut?

Un plan bine făcut este acel plan care te ajută în mod real să-ți atingi obiectivul. Este un plan, o strategie care se bazează pe o imagine clară a cine ești tu, a resurselor interioare și exterioare de care dispui și de care poți dispune în viitor. Aici e nevoie de o puternică doză de sinceritate și realism și de asemenea  este de evitat în a fi prea optimiști sau prea pesimiști. 

Saturn simbolizează planurile și strategiile deoarece descrie curgerea timpului. Un plan bine făcut înseamnă să știi când și cum trebuie să faci fiecare lucru. Planul în sine este o sumă de pași care trebuiesc executați la anumite momente de timp. A face un plan corect nu înseamnă să cunoști exact timpul de care ai nevoie pentru fiecare pas. În realitate, orice plan conține multe semne de întrebare la care nu poți răspunde înainte de a începe treaba. Dar un plan bun ține cont de acest lucru și îl include ca atare. Este ca și cum ai un plan în 10 pași și la momentul zero ai un semn de întrebare legat de pasul 7. Orice ai face nu poți estima pasul 7. Acest lucru nu trebuie să te oprească din a da drumul la proiect pentru că pasul 7 îl vei defini atunci când ajungi  poate la pasul 4. Dar planul corect este cel care ține cont de acest aspect și nu îl estimează forțat sau aiuristic doar pentru a ne liniști nevoia de control. 

Această perioadă cu Saturn retrograd ne ajută să ne evaluăm planurile și strategiile de acum, fie că se referă la planul profesional, fie cel financiar, personal sau afectiv. Dacă nu ai o strategie, atunci ar fi momentul potrivit să-ți construiești una. 

De asemenea, este important să ținem cont de aceleași principii și valori care ne definesc. Abordarea de tipul "scopul scuză mijloacele" poate eficientă dar cu anumite costuri mult prea mari pe interior. Este foarte important ca toate planurile pe care ni le construim să fie în concordanță cu interiorul nostru. Altfel, ne complicăm singuri viața și vom ajunge la momente de nefericire și frustrare.

Pentru a avea succes și a fi fericiți e nevoie de un obiectiv bine definit și un plan bine făcut. Un plan bine făcut dar cu un obiectiv prost definit te duc tot într-un punct de nefericire și dezechilibru. La fel și un obiectiv bine definit și un plan prost făcut. Sau, mai rău, proaste amândouă și obiectivul și planul..

Dacă ai un obiectiv și nu știi cum să ajungi acolo înseamnă că ai nevoie de un obiectiv intermediar care să te ajute să înveți să faci planul corect. Acordă-ți timp și învață, studiază și descoperă cum poți să te ajuți pe tine. Nimeni nu o va face în locul tău. Alegerea este la tine. Lumea merge înainte iar timpul va trece peste tine. 

Info: Vrei să înveți astrologie? Cursul de începători este disponibil online. Învață în ritmul și din confortul căminului tău. Click aici pentru detalii 

b) Creștere interioară versus creștere exterioară

Mare parte a vieții noastre ne-o petrecem pentru a obține lucruri exterioare, fie ele materiale sau de altă natură. Personal, cred că a devenit marea problemă a oamenilor în această etapă a evoluției. Trăim într-un sistem politico-socio-economic foarte bine gândit care ne ține ocupați permanent punând accentul pe creșterea exterioară. Este un sistem la care am aderat și la care contribuim zi de zi. Bun sau rău, contează mai puțin. Ceea ce este important este ce facem noi fiecare cu propria noastră viață.

Atunci când te centrezi doar pe creștere exterioară devii ca o casă permanent aranjată, vopsită și dischisită dar care se poate dărâma datorită lipsei de rezistență. Tot ce-l interesează pe proprietar este cum arată casa și ce mai poate face prin curte, la gard, în grădină etc. El nu este interesat de structura casei, de rezistența ei. În timp, casa se va surpa iar proprietarul riscă să piardă totul. 

Similar facem și noi cu viața noastră. Alergăm după lucruri exterioare și nu mai avem timp și energie pentru interiorul nostru. Între cele două planuri trebuie să existe în permanență un echilibru, o armonie. Nu toți suntem născuți să fim asceți și să renunțăm la lume pentru a ne concentra doar pe planul interior. Dar nici un suntem mașini, născuți să ignorăm interiorul. El este de fapt cel contează cu adevărat. Fericirea sau nefericirea sunt ale tale și țin de interior. Când te supără sau te doare ceva, te dor pe tine și nu pe poșeta, mașina sau telefonul tău. Ele nu suferă și nu participă la starea ta.

Această perioadă, cu Jupiter și Saturn retrograde în Săgetător și Capricorn, este una perfectă pentru a căuta să echilibrăm interiorul în raport cu exteriorul. Ce însemnă acest lucru? Înseamnă să începi să-ți faci timp pentru tine, să te incluzi în agendă.
A dezvolta interiorul înseamnă a investi în educația ta, în a-ți manifesta talentele, creativitatea, în a face lucruri doar pentru tine. Poate fi și dezvoltarea unei practici spirituale. Fiecare după cum simte și ce poate face. Unii se pot regăsi în sport, alții pictând etc. Dar te centrezi primordial pe tine, fie că este vorba de corp fizic, emoțional, afectiv sau mental.

Reflectă la lucrurile pe care ți le dorești în exterior și vezi dacă ele cu adevărat îți sunt necesare. Nu există rețete, formule pe care să le aplici. Fiecare trebuie să-și definească propriul echilibru între interior și exterior. Dacă nu știi cum să faci acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunți. Caută, citește, întreabă, studiază... Nu renunța doar pentru că nu știi de unde să o apuci. 

Acest două perspective legate de această perioadă nu sunt singurele și cei care studiază astrologia pot identifica și multe alte modalități de a interpreta. Contează foarte mult poziționarea acestor tranzite retrograde în harta natală. Dar chiar și fără aceste informații poți folosi din plin această perioadă pentru a face unele schimbări în viața ta. 

Doar fii atent la ce se întâmplă în viața ta, atât pe interior cât și pe exterior și pune întrebări. Nu accepta automat ceea ce se întâmplă ci caută să înveți din toate aceste experiențe. Cum scriam mai devreme, nu există formule magice pe care să le aplici și totul să se aseze în ordinea potrivită. E nevoie de efort din partea noastră. Trebuie să luptăm pentru propria fericire. Trebuie să învățăm cum să luptăm pentru propria fericire. Și mai ales să aflăm ce ne face cu adevărat fericiți. 

Sper ca cele prezentate mai sus să vă fie de folos și să vă ajute să vă conectați conștient la energia acestei perioade. Altfel, ea va trece fără să ne dăm seama și fără să conștientizăm oportunitatea momentului. Rolul astrologiei este de a învăța să beneficiezi de aceste moment de timp și oportunitatea pe care o oferă. Fiecare moment de timp are o anumită calitate și este favorabil pentru anumite lucruri și defavorabil pentru altele. 

Dacă doriți mai multe detalii legate de influența acestei configurații la nivel personal puteți apela la serviciile de consiliere astrologică oferite de Ascella. 

Toate bune,
Dan
 

Share this post